Piesa de Teatru „Monoloagele Vaginului”

Încarc Spectacole

« Toate Spectacole

  • Acest spectacol a trecut.

Piesa de Teatru „Monoloagele Vaginului”

23 martie, 2017 @ 20:00 - 21:00

Monoloagele Vaginului

Foarte longeviv, spectacolul Monoloagele Vaginului regizat de Mona Gavrilaș a stârnit interesul publicului din toată țara, care a vrut să-l vadă și să-l revadă. Această adaptare românească a unui text american celebru și controversat la vremea apariției sale, are câteva atuuri: subiectul abordat – universul feminin cu emoțiile și trăirile specifice, viziunea regizorală care nu se bazează pe artificii, ci pe comunicarea cu publicul care devine parte integrantă în spectacol și, mai ales, jocul actoricesc al Dianei Giubernea, care se insinuează ca o șerpoaică, reușind să își schimbe identitatea, să călătorească în timp și în spațiu, împreună cu toți cei din sală.

Nimeni nu pleacă indiferent de la spectacol, nimeni nu pleacă la fel. Pe parcursul unei ore, bărbaţi și femei se dezbracă de prejudecăți.

Textul a fost tradus în 40 de limbi și jucat în peste 50 de țări, stârnind un adevărat fenomen mondial, un manifest care a generat mișcarea mondială împotriva violenței asupra femeilor. Textul lui Eve Ensler a devenit o provocare pentru actrițe și regizori totodată.

Spectacolul Monoloagele Vaginului are cronici apreciative și un premiu în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului de Studio, iar Diana Giubernea – premiul pentru cea mai bună actriță.

Spectacolul va avea loc Joi, 23 Martie, de la ora 20:00, la The Temple Social Pub (Bd. Mărășești, nr. 71-73).
Rezervări la număr de telefon: 0799.730.730.
Intrare: 25 Lei (include o băutură din partea casei).

Detalii

Data:
23 martie, 2017
Timp:
20:00 - 21:00
Spectacol Categorie:
Etickete Spectacol:
, , , , , , , , , , , , ,

Organizator

Rotari Entertainment SRL
Phone
0742.538.602
Email
stefan@rotarientertainment.ro
View Organizator Website

Venue

The Temple Social Pub
The Temple Social Pub, Bulevardul Mărășești nr. 71-73
București,030167Romania
+ Harta Google
Phone
0799.730.730